Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Se schimbă metoda de calcul a mediei pentru admiterea la liceu. Vezi cum!

Metoda de calcul a mediei pentru admiterea la liceu se schimbă din acest an, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scăzând la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la Evaluarea Naţională, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere”, se arată în ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial în luna august 2016.

Sesiunea de admitere din vara acestui an este prima în care se va aplica noua metodă de calcul.

Proba scrisă la limba română din cadrul Evaluării Naţionale urmează să aibă loc la data de 19 iunie, pe 21 iunie va avea loc proba scrisă la matematică, iar, la data de 22 iunie, elevii din clasa a VIII-a vor susţine proba scrisă la limba maternă.

Anul trecut, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei, 44,05 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea evaluării naţionale, au obţinut rezultate peste 5. Cele mai multe medii la simularea evaluării naţionale au fost între 5 şi 5.99 (22.422), între 6 şi 6,99 au fost 19.109 medii, 15.985 de medii între 7 şi 7,99, 11.989 de medii între 8 şi 8,99, 3.850 de medii între 9 şi 9,99, respectiv şapte medii de 10.

În ceea ce priveşte rezultalele la evaluare naţională de anul trecut, pe discipline, reprezentanţii ministerului Educaţiei au transmis “că procentul notelor peste 5 a fost de 60,54% (prezenţă – 90,71%) la proba de Limba şi literatura română, respectiv 32,60% (prezenţă – 90,20%) la matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenţi, circa 76% au reuşit să obţină note peste 5”. Potrivit rezultatelor transmise, cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală – 60,57% (rată prezenţă – 90,10%), urmată de Brăila – 58,50% (rată prezenţă – 76,61%) şi Cluj – 55,33% (rată prezenţă – 91,37%). Cele mai mici note s-au înregistrat în judeţele Vaslui – 31,22%, Tulcea – 32,67%, şi Călăraşi – 33,47%. În aceste judeţe prezenţa a fost, în medie, de aproximativ 90%. La nivel naţional, 73.342 de elevi (44,05%) au obţinut medii peste 5 la simularea probelor din cadrul Evaluării Naţionale.

Sursa: Romaniatv.net


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*