În perioada 04 – 06 mai 2017 la Şcoala Gimnazială nr. 2 Vatra Dornei a fost implementat un amplu proiect de prevenire a victimizării minorilor ca urmare a hărţuirii, abuzurilor emoţionale şi fizice, discriminării de orice gen. La acţiunile interactive şi seminariile de lucru au participat peste 200 de elevi, dar şi 18 profesori şi 40 de consilieri psihopedagogi din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava.
De asemenea, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava au susţinut prezentări şi au derulat activităţi preventive.
De regulă, când vorbim de violenţă şcolară ne raportăm la actele de violenţă fizică ce se petrec în incinta unităţii de învăţământ. De multe ori, însă, tratamentul discriminatoriu la care este supus un minor, jignirile zilnice venite din partea unor colegi, au efecte mult mai grave pe termen lung în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului.
La Şcoala Gimnazială nr. 2 Vatra Dornei, sub coordonarea doamnei profesor psiholog şcolar Mihaela Aicoboae şi cu sprijinul doamnei psiholog Delia Drăgan a fost iniţiat un proiect inedit de prevenire a fenomenului de `bullying”, toţi elevii fiind implicaţi în activităţi interactive de conştientizare a acestui fenomen şi de prevenire a acestuia.
Elevii au creat jocuri de rol şi au realizat clipuri video cu mesaj preventiv, au desenat afişe şi au realizat prezentări proprii cu privire la fenomenul de ,,bullying”. Unii au avut curajul să îşi descrie propriile experienţe şi au povestit prin ce au trecut atunci când au fost jigniţi sau puşi în situaţii de inferioritate.
Toate produsele de proiect şi toate experienţele tinerilor au fost prezentate în data de 04 mai 2017 în faţa a peste 40 de consilieri psihopedagogi şi a directorului Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava – doamna profesor psiholog Maria Pavelescu.
Timp de patru ore au fost organizate dezbateri şi au fost prezentate tehnici de intervenţie preventivă.
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava au prezentat aspecte legislative şi modalităţi de prevenire a situaţiilor de risc victimal. De asemenea, poliţiştii au insistat asupra dezvoltării relaţiei elev – părinte – profesor – poliţist, comunicarea deschisă şi permanentă şi abordarea timpurie a unor astfel de situaţii putând preveni evenimentele negative. Totodată, poliţiştii au prezentat cauzele şi implicaţiile fenomenului de ,,bullying” asupra dezvoltării psihice a minorului, inclusiv cu efect asupra dezvoltării unor comportamente de tip predelictual şi delictual.
Curtea școlii este acest micro-univers social în care copiii primesc primele lecții de viață în afara familiei. Vorbim despre validare, acceptare, empatie…dar din păcate vorbim și despre teamă. Rușine. Respingere. De cele mai multe ori, încărcarea negativă de la școală reverberează și acoperă emoțiile pozitive, ambiția și potențialul copiilor.
Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoștințe sau de către colegi care îl strigă într-un anume fel (făcând referire la aspectul fizic sau probleme de ordin medical/ familial). Uneori aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice.
Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici:
Intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
Repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
Dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.
Fenomenul „bullying” este mult mai des întâlnit decât ne-am dori să credem. Se întâmplă pe coridoarele școlii, în curte, pe străzi și, din păcate, uneori și în sălile de clasă. Nedepistat la timp, bullying-ul poate lăsa traume și repercusiuni ireversibile asupra adaptabilității copilului în societate.
Cazurile de bullying implică cel puțin un agresor și o victimă, iar, în unele cazuri, există și martori. Putem discuta despre bully-ing fizic, verbal, sexual sau psihic.
Care sunt cauzele bullying-ului?
Expunerea la violență a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul fluturelui” (o acțiune mică într-un anumit loc, la un anumit moment-dat, poate produce schimbări majore, exponențial amplificate, în alte zone) la alte fenomene de bully-ing, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat. De multe ori, agresorul adoptă violența ca ultimă posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori neglijat. Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare – de cele mai multe ori, copilul reproduce cu semenii săi ceea ce vede acasă.
Recomandări și soluții de combatere – copilăria să rămână la locul ei
Cele mai multe beneficii în ceea ce privește erliminarea bullying-ului le-ar aduce schimbarea mentalității de la o vârstă cât mai fragedă. Acest lucru se realizează însă printr-un plan pe termen mai lung ce ia în calcul următoarele:
1. Metode non-formale de educare anti-bullying, cum ar fi jocurile de rol, prin care copiii să înțeleagă postura în care se expune fiecare parte a acțiunii de bullying și să conștientizeze consecințele grave pe care neglijarea le poate avea.
2. Abordarea subiectului, la nivel de profunzime, la orele de dirigenție din școli ori în cadrul orei de Consiliere și Orientare.
3. Organizarea de seminarii și dezbateri libere, întâlniri cu psihologi sau persoane care au fost parte a fenomenului bullying și care au reușit să depășească situația, ca exemplu de bună practică.
4. Anunțarea imediată, de către elevi, a unui adult (profesor, director, învățător, consilier școlar, mediator școlar, supraveghetor / părinte) ori de câte ori este constatat un act de bullying asupra unui coleg.