O patrulă intercomunală din cadrul Posturilor de poliţie Moldoviţa şi Vatra Moldoviţei a oprit pentru control, sâmbătă, pe DC Demăcuşa din comuna Moldoviţa, autoutilitara cu remorcă condusă de un bărbat de 40 de ani din comuna Stulpicani, care transporta material lemnos de esenţă fag.
În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat neconcordanţe între materialul lemnos transportat și cel din documente, respectiv numărul de piese și diametrul acestora, motiv pentru care, i s-a solicitat conducătorului auto să însoţească echipajul de poliție la un depozit de buşteni din comuna Frumosu, unde, specialiștii silvici vor efectua inventarierea masei lemnoase.
Astfel, conducătorul auto s-a supus dispoziţiilor, însă, în momentul în care a ajuns pe DJ 176 Moldoviţa, a parcat ansamblul auto pe marginea drumului, într-o parcare şi nu a mai dorit să continue deplasarea, decât în prezența emitentului avizelor de însoţire a materialului lemnos, care a sosit la fața locului și care, a avut un comportament scandalos la adresa poliţiştilor, solicitându-i conducătorului auto să descarce materialul lemnos în drum pentru a nu fi confiscat de poliţişti, activitate pe care, bărbatul de 40 de ani a efectuat-o, deși a fost somat de polițiști.
La faţa locului s-a prezentat personal silvic din cadrul Ocolului Silvic Moldoviţa, care, în urma inventarierii a stabilit faptul că, bărbatul transporta 450 piese din lemn, faţă de cele 280 înscrise în avizele de însoţire, rezultând un volum total de 27,41 m.c.
Materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Moldoviţa, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 580 lei și i s-a reținut permisul de conducere pentru încălcarea prevederilor O.U.G nr.195/2002 cu modificările și completările ulterioare, iar societatea comercială transportatoare a materialului lemnos a fost sancţionată contravențional cu amendă în valoare de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 modificată.