Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Adolescent de 16 ani, reținut în urma unor percheziții. Vezi ce a făcut!

perchezitii suceavaPatru percheziții au avut loc, miercuri,  pe raza comunei Sucevița, în satul Voievodeasa, după mai multe furturi care au avut loc în comună, în perioada 24-26 aprilie, suspect fiind un minor de 16 ani din localitate.

Astfel, la locuința unui bărbat de 56 de ani au fost descoperite și ridicate 18 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 180 lei, bunuri despre care, bărbatul a declarat că le-a achiziționat din Piața municipiului Rădăuți.

De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința unui alt localnic, polițiștii au identificat o armă neletală cu aer comprimat, având seria de identificare polizată, ocazie cu care, fiul proprietarului imobilului, un minor de 17 ani, a declarat faptul că, arma i-a fost dată de frații săi, în urmă cu aproximativ 2 ani, înainte ca aceștia să plece în Germania.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, minorul de 17 ani nu deține permis de port armă, motiv pentru care, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.

În ceea ce privește activitatea infracțională a minorului de 16 ani, în baza probatoriului administrat s-a confirmat săvârșirea infracţiunilor de „furt calificat” (5 acte materiale), „distrugere” , „tentativă la furt calificat”, „furt”, fapte comise în perioada ianuarie-aprilie 2017. În cauză s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, a suspectului de 16 ani, care a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, la 04.05.2017, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru stabilirea unor măsuri preventive”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*