Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Flutur: Nu se poate Suceava să aibă jumătate de milion de hectare de pădure, să vedeți că Romsilva are profit 80% din lemn și să nu se întoarcă la autoritățile locale nimic

Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur,  a spus, miercuri, la dezbaterea cu președintele României, Klaus Iohannis, că județului nostru ar trebui să-i revină mai multe fonduri de la nivel central după exploatarea lemnului și a apelor minerale din zona noastră.

Trebuie găsită soluția unor sume care să vină la bugetele locale și din redevență și din altceva…[…] „Nu se poate Suceava să aibă jumătate de milion de hectare de pădure, să vedeți că Romsilva are profit 80% din lemn și să nu se întoarcă la autoritățile locale nimic”, a precizat Flutur.

Șeful județului a făcut afirmația în contextul în care salariile s-au mărit, dar nu sa luat în calcul acest lucru la finanțare, astfel că în câteva luni multe dintre instituții nu vor avea cu ce plăti oamenii.

Iohannis a replicat că „explicația este simplă, este cea pe care am dat-o înainte. Administratorii centrali au impresia că aceste lucruri se cuvin centrului, administratorii locali au impresia că se cuvine să fie local”.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Flutur: Nu se poate Suceava să aibă jumătate de milion de hectare de pădure, să vedeți că Romsilva are profit 80% din lemn și să nu se întoarcă la autoritățile locale nimic | Moldova24

Lăsați un comentariu

*