În timp ce conducea autoturismul pe DJ 290, în afara localităţii Băneşti din comuna Fântânele, o tânără de 19 ani, din localitate, s-a angajat, vineri seară, în depăşirea unui autoturism care circula în faţa sa, fără să se asigure, moment în care, a intrat în coliziune frontală cu atelajul hipo ce rula din sens opus și condus de un localnic de 38 de ani.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a căruţaşului şi a pasagerului din atelajul hipo, un bărbat de 33 de ani, din aceeași localitate.
Cei doi participanți la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.