Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Transport de material lemnos, oprit de polițiști la Fălticeni. Ce au descoperit oamenii legii

Un transport de material lemnos a fost oprit, miercuri seară, de polițiști, la Fălticeni. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe str. Armatei din municipiul Fălticeni, autotractorul cu semiremorcă condus de un bărbat de 59 de ani, din comuna Cornu Luncii, care transporta material lemnos.

În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că, autotractorul tracta o semiremorcă, care nu figura în avizul de însoțire, respectiv pe aviz era trecută o semiremorcă cu alt număr de înmatriculare.

„În cauză, s-a solicitat sprijinul Ocolului Silvic Fălticeni, specialiștii silvici stabilind faptul că, avizul de însoțire era întocmit eronat. În cauză s-a dispus confiscarea cantității de 28,74 m.c. material lemnos încărcat pe semiremorcă, care a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Fălticeni, iar societatea comercială din comuna Mălini, care a emis avizului de însoțire, a fost sancționată contravențional conform Legii nr.171/2010, modificată”, se precizează în comunicat.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Transport de material lemnos, oprit de polițiști la Fălticeni. Ce au descoperit oamenii legii | Moldova24

Lăsați un comentariu

*