Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Ședință festivă a CJ Suceava, la împlinirea a 25 de ani de la constituire

Consiliul Județean Suceava a organizat marți, 25 aprilie, o ședință festivă cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la constituire. La eveniment au fost invitați toți cei care au făcut parte din Consiliul Judeţean Suceava în cele 6 mandate, dar aproximativ 100 de consilieri județeni, din cei 240, au fost prezenți.

De la ședința festivă nu a lipsit nici primarul Sucevei, Ion Lungu.

Ședința a avut loc în sala Ștefan cel Mare a Palatului Administrativ. În cadrul evenimentului s-a ținut și un moment de reculegere pentru cei 29 dintre foștii consilieri care s-au stins din viață, iar președintele CJ, Gheorghe Flutur, a ținut să îi mulțumească fostul șef al județului, Gavril Mârza, pentru activitatea desfășurată în cadrul instituției.

„Dincolo de luptele politice, îi mulțumesc pentru toată activitatea”,  a spus Flutur.

Fostul președinte de CJ, Cătălin Nechifor, a lipsit de la eveniment.

După ședință au fost vizitate o serie de obiective unde au fost derulate proiecte ale Consiliului Judeţean Suceava: Muzeul de Istorie, Cetatea de Scaun, Aeroportul etc.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*