Un tânăr de 27 de ani a produs un accident, duminică, la Vicovu de Sus. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe strada Drumul Nou, pe raza oraşului Vicovu de Sus, din direcţia oraşului Vicovu de Sus către comuna Vicovu de Jos, tânărul s-a angajat în efectuarea manevrei de depăşire a unui autoturism, moment în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu poarta de acces în curtea unei locuinţe, situată pe partea dreaptă a sensului său de mers.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă care a acordat primul ajutor victimei, acesta refuzând transportarea la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru investigaţii, fiind diagnosticat cu „TC minor, plagă escoriată temporal stânga”.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul testării fiind negativ și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”, potrivit unui comunicat al Poliției.