Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat o femeie din Federația Rusă, care a încercat să intre în România având viza Schengen falsificată.
Joi dimineață, s-a prezentat pentru a intra în țară Ksenia M., în vârstă de 53 de ani, cetățean Federația Rusă. Cu ocazia efectuării controlului documentelor de călătorie, polițiștii de frontieră au constatat că viza Schengen aplicată în pașaport nu întrunește condițiile de formă și fond a unei vize autentice.
Astfel, în urma unor verificări amănunțite s-a constatat faptul că viza este falsificată, în sensul că prezintă ștergeri mecanice și rescriere, fiind astfel modificată valabilitatea acesteia.
Cu privire la cele constatate, femeia a declarat polițiștilor de frontieră că nu are cunoștință despre faptul că viza Schengen aplicată în pașaport ar fi falsificată.
Drept urmare, polițiștii de frontieră i-au întocmit femeii dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, care urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în vederea soluționării legale.