Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Delegație a Consorțiului Întreprinderilor italiene, la Suceava. A fost prezentată oferta turistică a județului, dar și a întreprinzătorilor suceveni

Miercuri și joi, în județul Suceava s-a aflat o delegație italiană reprezentată de Franco Antonio Pinardi președintele LEADER – Consorțiului Național al Întreprinderilor Italiene și Pasquale Lino Mungari, președinte Confederației A.N.S.I. (Confederația școlilor de antreprenori) și secretar general al școlilor din sistemul de învățământ din Italia, care au făcut o vizită de documentare în județul Suceava, pentru a discuta oportunitățile de colaborare în domeniile turism, mediul de afaceri și mediul academic.

„În cadrul întâlnirii de la Consiliul Județean am prezentat potențialul economic al județului Suceava, cu accent pe turism, partea italiană dorind să cunoască la fața locului oferta turistică a Bucovinei, despre care a aflat lucruri interesante la Târgului Agri Travel&SlowTravel care a avut loc la Bergamo în perioada 19-20 februarie 2017 și la care Bucovina ca destinație turistică, a participat pentru prima dată”, susține președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

La Camera de Comerț și Industrie Suceava a fost prezentată și oferta de export întreprinzătorilor suceveni adresată pieței din Italia. La Universitatea ”Stefan cel Mare” Suceava s-a discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea relațiilor Universității sucevene cu universități similare din Italia, colaborări care să încurajeze schimburile de studenți în baza oportunităților existente prin programul ”ERASMUS”.

Ca o primă finalitate a discuțiilor avute la Consiliul Județean, am propus încheierea unui acord-cadru general între confederațiile italiene și Consiliul Județean Suceava în scopul promovării de acțiuni comune bilaterale. De asemenea, in urma discuțiilor de ieri s-a convenit semnarea în viitorul apropiat a unui parteneriat între CCI Suceava și consorțiul italian LEADER, cu scopul de a crea o platformă comună pentru investitorii din cele 2 țări, iar în ceea ce privește Universitatea, s-a convenit inițierea demersurilor pentru crearea unui cadru general de colaborare între A.N.S.I. Italia și Universitatea ”Stefan cel Mare” Suceava”, a adăugat Flutur.

După ce miercuri au vizitat câteva obiective din Suceava, ziua de joi, 20 aprilie, a fost rezervată detalierii ofertei turistice a Bucovinei, delegația italiană a vizitat și zona Gura Humorului, purtând discuții cu din agenți economici privind colaborarea în domeniul turismului.

„Așa cum am mai spus și altă dată, cum am spus-o si cu prilejul deschiderii de noi linii aeriene de pe Aeroportul din Suceava, ne propunem să dezvoltăm colaborarea pe zone adiacente destinațiilor acestor curse, pentru că ne propunem să valorificăm tot mai bine oportunitatea de avea aeroport internațional, și care este unul dintre cele mai moderne aeroporturi din țară”, a precizat șeful județului.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Delegație a Consorțiului Întreprinderilor italiene, la Suceava. A fost prezentată oferta turistică a județului, dar și a întreprinzătorilor suceveni | Moldova24

Lăsați un comentariu

*