Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Reabilitarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare începe în acest an. Lungu, despre monument: Este și foarte periculos pentru oamenii care se apropie de el

Lucrările de reabilitare a statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, din municipiul Suceava, vor începe în acest an, după ce se va obține avizul de la Direcția pentru Culte și Cultură de la Ministerul Culturii. Anunțul a fost făcut, miercuri, de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. El a declarat că a avut  o întâlnire, în regim de urgență, la fața locului, la care au participat specialiști din Primărie, specialiști de la Direcția Județeană de Culte și Cultură și reprezentanți de la Inspecția în Construcții. Lucrările vor începe de la soclul statuii, apoi se va lucra la platformă.

S-a făcut un proces verbal în care se impune intervenția de urgență, conform prevederii legale în vigoare pentru asigurarea stabilității monumentului. Vom scoate autorizație în regim de urgență și vom trece la reparațiile de la statuie”, a spus Ion Lungu.

Edilul Sucevei a spus că documentația și studiul de fezabilitate sunt deja făcute, iar în regim de urgență se va scoate autorizația de construcție.

Ion Lungu susține că monumentul este extrem de important, iar reabilitarea lui este cu atât mai necesară cu cât deja devine periculos pentru oamenii care se apropie de statuie.

„Vom trece la reabilitarea acestui monument foarte important, care este și foarte periculos pentru oamenii care se apropie de el. Vom scoate la licitație lucrările și sper ca în acest an să putem realiza mare parte din lucrare sau chiar să o finalizăm”, a declarat Ion Lungu.

Valoarea lucrărilor este de 1.331.520 lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*