Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Hristos a înviat! SuceavaNews vă urează sărbători fericite

Credincioşii au marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, momentul Învierii Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. În toate bisericile şi mănăstirile din judeţul Suceava s-a oficiat slujba de Înviere, iar credincioşii au mers să ia Lumina.

Lumina Învierii simbolizează biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.

like facebookTineri şi vârstnici, intelectuali şi oameni simpli au mers la biserică pentru a sfinţi pasca, ouăle şi cozonacii. La finalul slujbei, preoţii le-au oferit anaforă, iar credincioşii au dăruit o parte din bucatele de Paşte (ouă, pască sau cozonaci) pentru biserică.

Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim, a ajuns la Suceava, cu un avion de mici dimensiuni, sâmbătă seară, în jurul orei 21.20.

Doi preoți suceveni au mers la București pentru a lua Lumina sfântă adusă acolo de Patriarhia Română.

Mai mulți preoți au așteptat pe Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava și au luat Sfânta Lumină pentru a fi împărțită credincioșilor la slujba de Înviere.

SuceavaNews vă urează sărbători fericite! Hristos a înviat!


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Hristos a înviat! SuceavaNews vă urează sărbători fericite | Moldova24

Lăsați un comentariu

*