O firmă din Suceava va construi una dintre cele mai mari ferme de creștere a porcilor din județ. Este vorba de societatea comercială Biosuin SRL cu sediul în municipiul Suceava, care a accesat fonduri europene, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiillor Rurale, în valoare de șapte milioane de lei, echivalentul a 1,5 milioane de euro.
Ferma nou înființată va fi amplasată în localitatea Vornicenii Mici din comuna Moara. Cea mai mare parte din sumele prevăzute în proiect se vor cheltui pe construcții, utilaje și echipamente.
Potrivit datelor publicate de ministerul finanțelor, Biosuin SRL nu are niciun angajat, iar cifra de afaceri din 2015 a fost undeva în jur de 20.000 de lei.