Aproape 1.400 de suceveni au profitat de organizarea Bursei locurilor de muncă la nivelul județului Suceava și au participat în speranța că își vor găsi un job.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava, Anca Capverde, din cele 1.355 de persoane participante, 794 au fost selectate în vederea încadrării, iar 16 au fost angajate pe loc.
La bursa organizată la Suceava au fost prezente 710 persoane, la Fălticeni 217, la Rădăuți 280, iar la Câmpulung Moldovenesc 148.
Din cele 16 persoane angajate pe loc șase sunt din Suceava, cinci din Fălticeni, trei din Rădăuți și două din Câmpulung Moldovenesc.
La Bursa locurilor de muncă și-au prezentat joburile 111 angajatori, care au oferit 712 locuri de muncă. Din cele 794 de persoane selectate în vederea încadrării, cele mai multe sunt din Suceava, respectiv 425, din Fălticeni- 109, din Rădăuți -137, iar din Câmpulung Moldovenesc -123.
„Mesajele primite astăzi de la angajatori, precum şi numărul de persoane selectate pentru un al doilea interviu, sunt un semnal pozitiv pentru piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor din economia locală, majoritatea angajatorilor optând pentru menţinerea ofertelor de la bursă pe lista de locuri vacante gestionată de AJOFM Suceava”, susține Anca Capverde.