Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Vicovu de Sus s-a urcat beat la volan, iar joi seară, pe strada Calea Cernăuți din localitatea sa de domiciliu l-a oprit poliția.
Șoferul mirosea puternic a alcool, motiv pentru care oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, susțin polițiștii.