Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Activități dedicate Zilei Jandarmeriei, la Suceava

Jandarmii sărbătoresc la 3 aprilie 2017, 167 de ani de când a fost semnată Legiuirea pentru reforma Corpului Slujitorilor în Jandarmi de către domnitorul moldovean Grigore Alexandru Ghica, act care a pus bazele Jandarmeriei Române şi care a rămas un document de referinţă pentru evoluţia ulterioară a instituţiei.

În perioada 30 martie – 3 aprilie 2017, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava se desfăşoară o serie de activităţi cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române.

Joi, 30 martie a.c., începând cu ora 12.00, la sediul inspectoratului se vor desfășura manifestări ocazionate de Ziua Veteranilor Unității la care vor participa cadre militare în rezervă.

Vineri, 31 martie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi la sediile detaşamentelor de jandarmi din Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei se va organiza „Ziua Porţilor Deschise”, manifestare care se înscrie în Programul „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

Duminică, 2 aprilie a.c., începând cu ora 12.00, pe platoul centrului comercial Iulius Mall Suceava, detaşamentul de intervenţie al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și elevii Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni vor prezenta exerciţii de intervenţie profesională, un moment de dresaj cu câinii de serviciu, precum şi tehnica şi armamentul din dotarea structurilor de intervenţie din cadrul Jandarmeriei Române.

Totodată, în cadrul unui punct de informare, elevii Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava vor oferi pliante care conțin informații necesare privind înscrierea în vederea participării la concursurile de admitere în instituțiile de invățământ care pregătesc personal pentru nevoile Jandarmeriei Române.

In fiecare an, în data de 3 aprilie se sărbătorește Ziua Jandarmeriei Române, instituție specializată a statului de drept care are ca misiune prioritară asigurarea și restabilirea ordinii publice.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*