Un primar din județul Suceava a fost găsit în conflict de interese administrativ de inspectorii Agenției Naționale de Integritate după ce și-a angajat fiica la un serviciu din subordinea primăriei.
Este vorba despre primarul orașului Milișăuți, Mircea Laurus, care, potrivit ANI, „în calitate de primar, în anul 2013, a emis și semnat o Dispoziție și a semnat contractul individual de muncă privind angajarea fiicei sale în funcția de muncitor calificat în cadrul Serviciului gospodărie comunală, administrativ din aparatul de specialitate al primarului”.
El ar fi încălcat astfel dispozițiile art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.
art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”.
art. 76 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.
Nu ii mai satura Dumnezeu de furat (legal sau aproape)