Un bărbat de 45 de ani din localitatea Siminicea a cinstit cu mult alcool de Buna Vestire, apoi s-a urcat la volan. Un echipaj din cadrul Postului de poliție Dumbrăveni și a Poliției orașului Salcea l-a oprit pentru control pe DJ 208B, pe raza localității Siminicea.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.