Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Peste 100 de unități de învățământ din județ nu au autorizație pentru securitate la incendiu

Peste 100 de unități de învățământ din județul Suceava nu au autorizație de securitate la incendiu, a anunțat, joi, prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi.

Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, 104  unități nu au reușit să rezolve problemele pentru a obține autorizația de securitate la incendiu, dintre acestea fiind 36 de grădinițe, 14 licee și 54 de școli.

Avem un total de 1133 de construcții, din care 990 nu necesită autorizare, ele fiind construite și recepționate până în 1998. Sub incidența prevederilor legale în vigoare privind autorizarea de securitate pentru incendiu se află 143 de clădiri. Din aceste 143 de clădiri, 39 au reușit să parcurgă toată procedura de autorizare și au obținut autorizația de securitate la incendiu. În discuție se află, până pe 30 iunie, termenul limită, 104 clădiri care nu au obținut încă autorizație”, a declarat prefectul Sucevei.

Din cele 104 clădiri, 23 mai au de executat lucrări, 56 sunt în situația în care trebuie să își mai completeze documentația.

Bugetul estimat la acele clădiri care mai presupun investiții este de 15 milioane de lei, iar până pe 30 iunie ar trebui rezolvate toate problemele.

După 30 iunie, amenzile sunt foarte mari, cuantumul lor pornește de la 30.000 până la 100.000. Aceste amenzi, în condițiile în care exista disponibilitate pentru intrare în legalitate din toate punctele de vedere, și la simplificarea procedurilor, și ca prelungirea termenului de autorizare, aceste amenzi deja pot fi imputabile”, a mai spus Adomnicăi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*