Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Accident cu două mașini și un autobuz TPL. Două persoane au fost rănite

Un accident cu două mașini și un autobuz TPL a avut loc duminică, în municipiul Suceava.

Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, un bărbat de 42 de ani, din județul Botoşani, a efectuat un viraj la stânga pentru a întoarce vehiculul, încălcând marcajul longitudinal simplu care separă sensurile de mers şi a intrat în coliziune cu autobuzul condus regulamentar de un bărbat de 39 de ani, din municipiul Suceava.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 42 de ani, a fost proiectat într-un autoturism parcat.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a două femei, una de 48 de ani, din comuna Adâncata şi cealaltă de 37 de ani, din municipiul Suceava, pasagere în autobuz, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, nu au rămas internate.

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Accident cu două mașini și un autobuz, produs de un botoșănean. Două persoane au fost rănite | BotosaniNews.ro
  2. Accident cu două mașini și un autobuz, produs de un botoșănean. Două persoane au fost rănite | Moldova24
  3. Accident cu două mașini și un autobuz TPL. Două persoane au fost rănite | Moldova24

Lăsați un comentariu

*