Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Protest la Agenția de Protecția Mediului Suceava. Activitatea, blocată timp de două ore

Protest spontan, marți, la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Suceava.

Angajații instituției au întrerupt programul între orele 10.00- 12.00, spunând că se simt discriminați din cauza dezechilibrului salarial față de celelalte categorii de bugetari. Salariile angajaților APM nu au mai fost majorate din 2009.

Revendicările angajaților de la APM au fost transmise atât la nivelul conducerii județene, cât și la nivel central, însă până acum nu au fost soluționate, drept pentru care au recurs la această măsură de protest.

„Nu considerăm că este firesc să fim discriminați, ca și categorie de salariați bugetari, doar pe considerent numeric, toți angajații agențiilor județene și ai agenției naționale pentru protecția mediului însumând 1845 de salariați în prezent. Pe această temă ne-am adresat în nenumărate rânduri atât conducerii Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, cât şi Ministerului Mediului, în scris, prin manifestatii in fata cladirii Ministerului Mediului şi în cadrul unor întâlniri oficiale. Până la acest moment, revendicarile noastre nu au fost soluționate în nici un fel, asfel încât suntem cea mai discriminată și nesusținută guvernamental categorie de salariați plătiți din fonduri publice. Dacă revendicarile noastre juste nu vor fi soluționate favorabil, suntem decişi să declanşăm conflictul colectiv de muncă întrerupându-ne activitatea pe timp nelimitat”, susțin angajații APM.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Protest, marți, la Agenția de Protecția Mediului Suceava. Activitatea, blocată timp de două ore | Moldova24

Lăsați un comentariu

*