Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un cunoscut artist din Bucovina dezvăluie rețeta succesului: emoție, tradiție și străduință

Un sucevean pasionat de folclor reușește să cucerească publicul prin cântecele sale și harul dat de Dumnezeu. Florin Zuziac, originar din Șerbăuți, este al 11-lea copil din cei 13 ai unei familii de oameni simpli, de etnie ucraineană.

De aproape 20 ani, este cunoscut ca un interpret de muzică populară ucraineană și română. Cântecul lui vine din vechime, vine din înțelepciunea ucrainenilor de pe aceste meleaguri pentru a ne îmbărbăta în viața noastră care, uneori, e așa de crudă. Păstrând modestia, Florin Zuziac a rămas același om de altădată, deschis semenilor săi, apropiat oricui.

Copilăria, viața și greutățile nu i-au fost ușoare, dar nu l-au doborât. Tânărul a știut de mic să înfrunte, de unul singur, greutățile vieții. A învățat de la părinți că mai întâi de toate trebuie să iei din înțelepciunea oamenilor locului. Mai întâi de la tatăl său, apoi de la bătrânii satului, a cules cântece atât din folclorul ucrainean, cât și cel românesc.

Bucovina este un izvor nesecat de cântec, de frumos și de inspirație. Exersam încă de mic acasă, mai ales când eram singur. Îmi plăcea să cânt și așa mi-am dat drumul la glas. Mergeam la munca câmpului sau la școală și simțeam că atunci când cânt sunt alt om. Am simțit că am un stil propriu. Am început să cânt de la grădiniță și de la școală. După ce am absolvit școala profesională am început să pun un accent mai mare pe interpretare”,  a spus Florin Zuziac.

El ne-a destăinuit că un interpret de muzică populară trebuie să transmită prin cântecele sale emoție, să se străduiască în ceea ce face, să pună pasiune și să nu uite de tradiție.

„Folclorul nostru este minunat și cred că la sat s-a născut cultura. De acolo trebuie culese cântecele și tot de acolo costumul popular. La sate este tradiția locului care nu poate fi înlocuită cu altceva oricât s-ar strădui unii”,  a mai amintit Zuziac.

Prin intermediul organizațiilor ucrainene din Bucovina – UUR și UDUR -, a urcat pe scene la diferite manifestări artistice și festivaluri de la Reșița, Botoșani, Maramureș, Rădăuți, Suceava, Ulma, Negostina, Siret, Șerbăuți. El a imprimat și un CD, cu peste 15 cântece având un caracter hazliu și satiric. Prin acest CD, cântecele sale străbat lumea, la ucrainenii din diaspora, din Australia până în Venezuela.

Din repertoriul său amintim doar câteva titluri: Cervóna, Kalyna, De te dube ris, oi vidu ia na tu horu, Oi hodev ia berejcame.

Tânărul a participat și la emisiuni TV de folclor la diferite posturi de televiziune naționale cum ar fi Etno și Favorit, dar și la posturi de televiziune regionale și locale.
În același timp, Florin Zuziac cântă cu aceeași dezinvoltură și cântece populare românești. Treptat, el a devenit vedetă atât pentru ucraineni, cât și pentru români.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un cunoscut artist din Bucovina dezvăluie rețeta succesului: emoție, tradiție și străduință | Moldova24

Lăsați un comentariu

*