Spitalul Județean Suceava are un nou medic, specializat în chirurgie ortognată, care va lucra la compartimentul de chirurgie maxilo-facială din cadrul secției ORL a unității medicale. Este vorba despre medicul Nicolae Onica.
„Am venit la Suceava dorind să fac performanță. Atât cât mă țin pe mine puterile…Visez foarte mult la un centru de chirurgie ortognată pe care România deocamdată nu-l are, dar ușor, ușor și cu muncă susținută sperăm că vom ajunge acolo. […] În fiecare zi când mă plimb pe stradă văd cel puțin unul din zece persoane cu anomalii dento-faciale scheletale ”, a precizat Nicolae Onica.
Secția de ORL de la Spitalul Județean Suceava are 26 de paturi, 20 pentru ORL și șase pentru chirurgie maxilo-facilă, cu patru medici.