În municipiul Suceava a început campania de curățenie. Aceasta se desfășoară în perioada 1 martie- 14 aprilie, potrivit primarului municipiului Suceava, Ion Lungu.
„Am început campania de curățenie pe străzi, pe bulevarde, am început să spălăm la rigole. Perioada de curățenie este 1 martie- 14 aprilie 2017. În perioada 1-17 martie facem ceea ce v-am spus, curățăm rigolile, străzile principale, și începând cu 20 martie până pe 17 aprilie să intrăm printre blocuri la asociațiile de proprietari”, a precizat Lungu.
Astfel, în săptămâna 20-24 martie, vor fi două echipe, una în cartierul Obcini și una în cartierul Burdujeni, în săptămâna 27-31 martie va fi o echipă în cartierul George Enescu, alta în Burdujeni, în săptămâna 3-7 aprilie una va fi în zona centrală, iar o altă echipă în zona cartierului Ițcani și cartierului Zamca.
În ultima săptămână, 10-14 aprilie, se va face curățenie în jurul unităților de cult, a școlilor, în cimitire.
„Eu îi invit pe toți sucevenii să participe la această campanie de curățenie care se cheamă de 13 ani – Toți pentru curățenia orașului- evident că voi participa și eu”, a spus Lungu.