Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Romsilva a câștigat definitiv procesul în care Arhiepiscopia Sucevei cerea 166.000 de hectare de pădure, după 16 ani de procese

Peste 166.800 de hectare de fond forestier aflate în județul Suceava rămân definitiv în proprietatea statului român, după ce Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a pierdut definitiv procesul intentat în acest caz. Anunțul a fost făcut, luni, de Regia Națională a Pădurilor Romsilva.

În anul 2007, Tribunalul Suceava emisese o sentință favorabilă Fondului Bisericesc, dar această sentință a fost anulată, în anul 2014, de magistrații ICCJ.

Procesul a fost intentat în urmă cu 16 ani de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, care a cerut recunoașterea dreptului de proprietate pentru 166.813 hectare de teren aflate în județul Suceava.

Litigiul s-a judecat în acești ani la mai multe instanțe din țară, în mai multe cicluri procesuale, la Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Cluj, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție. Acțiunea Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a fost respinsă definitiv de Curtea de Apel Cluj și irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție acum trei ani, iar calea extraordinară de atac a revizuirii a rămas irevocabilă în acest an, prin Decizia 192 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cursul anului trecut, juriștii RNP — Romsilva au reușit să păstreze în proprietatea publică a statului român încă 21.387 de hectare de fond forestier, cele mai multe în județele Buzău (2.754 de hectare), Gorj (2.622 de hectare) și Argeș (1.276 de hectare).

În urma aplicării legilor pentru restituirea proprietăților, fondul forestier proprietate publică a statului, administrat de Romsilva, s-a diminuat până la nivelul de 3,14 milioane de hectare, adică aproape 49 la sută din totalul fondului forestier național.

Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei este o asociație formată din mai multe persoane – preoți și alți angajați ai Bisericii Ortodoxe Române. Cel mai important dintre membrii Fondului este IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Romsilva a câștigat definitiv procesul în care Arhiepiscopia Sucevei cerea 166.000 de hectare de pădure, după 16 ani de procese | Moldova24
  2. Arhiepiscopia Sucevei continuă acțiunile legale de revizuirea hotărârii Curții de Apel Cluj privind retrocedarea pădurilor | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*