Un copilaș, în vârstă de șase ani, a fost accidentat de o mașină, joi după-amiază, în timp ce traversa neregulamentar.
Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209B, pe raza comunei Mălini, un bărbat de 45 de ani din municipiul Fălticeni, a surprins și accidentat un minor de 6 ani, din comuna Valea Moldovei, care, nefiind supravegheat, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul Poliției Suceava.