Locuitorii de pe 33 de străzi din cartierele Burdujeni Sat și Tinereții din municipiul Suceava sunt tot mai aproape de a beneficia de gaz metan. Potrivit primarului Ion Lungu, cei de la Delgaz au adus la primărie studiul tehnico- economic, iar consilierii locali urmează să aprobe indicatorii tehnico economici.
„Sigur că aici sunt două componente, redimensionarea conducte de dimensiune medie în care, au făcut ei calcule aici și este, din punctul lor de vedere, economic justificate, ca atare va fi suportată de către cei de la Delgaz, iar pentru extinderea conductei de presiune medie investiția este considerată ineficientă, ca atare trebuie suportată de Primărie. Este vorba despre 28,5 km de conductă de diferite tipuri”, a precizat Lungu.
Potrivit unui sondaj făcut de Primăria Suceava, 97,5% dintre cetățenii din această zonă doresc să aibă gaz metan. Așadar gazul metan va fi adus pe 33 de străzi, 28 din Burdujeni Sat, iar restul în cartierul Tinereții din Dealul Mănăstirii.
Este vorba despre următoarele străzi din Burdujeni Sat: 22 Decembrie, cpt Grigore Andrei, Iasomiei, Alunului, Eternității, Spicului, Ștefan Răzvan, Titu Maiorescu, Marin Preda, Camil Petrescu, Înfrățirii, Ștefan Luchian, Crângului, Ioan Nistor, Dobrilă Eugen, Făgetului, Molidului, Plevnei, Ecaterina Teodoroiu, Pictor Panaiteanu, Victor Babeș, Mioriței, Căprioarei, Lev Tolstoi, Tiberiu Popeea, Petrăriei, Vasile Pârvan, Cuza Vodă, iar în Tinereții: Mircea Hriscu, Demostene Botez, Eusebiu Camilar, Mircea Motrici și Constantin Sofroni.
Valoarea investiției este de 4. 182.451 lei plus TVA.