Numărul persoanelor care au beneficiat de ajutor de înmormântare în prima lună a acestui an a fost mai mare față de aceeași lună a lui 2016. Directorul economic al Casei Județene de Pensii Suceava, Petrea Florea, a declarat că dacă în luna ianuarie 2016 au fost plătite ajutoare de înmormântare pentru 580 de persoane, în acest an, în prima lună au fost plătite 601 ajutoare de deces.
„Nu au fost făcute plăți în ultimile zile ale lunii ianuarie 2017 din cauză că pentru această lună nu au mai fost bani însă acestea au fost plătite începând din februarie. În acest moment, se efectuează plăți pentru ajutoarele de înmormântare. Numai în 2016 au fost înregistrate 6. 438 de ajutoare de deces”, a spus Florea.
Potrivit directorului economic, ajutorul de deces se achită unei singure persoane, care dovedește cu documente că a suportat cheltuielile ocazionate de deces, și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, oricare altă persoană.
Dosarul pentru obținerea ajutorului de înmormântare poate fi depus numai însoțit de factura obținută la achiziționarea sicriului. În lipsa acesteia dosarul va trebui să conțină o declarație pe propria răspundere de suportare a cheltuielilor de înmormântare, autentificată de notar.
Indiferent de suma cheltuită, ajutorul de deces este în sumă fixă (în 2016 suma forfetară stabilită prin legea 340/2015 art. 16 este de 2681 lei – pentru pensionari și persoanele asigurate).Legea 340/2015 art. 16 stabilește cuantumul ajutorului de deces (ajutorul de înmormântare) și pentru persoanele ce nu sunt asigurate sau nu sunt pensionari, dar în familie există pensionari sau persoane asigurate în sumă de 1341 lei. Florea susține că până la adoptarea noi Legi a bugetului, ajutorul de deces va fi cel stabilit de Legea 340/2015 art.16 respectiv 2681 lei.