Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

FOTO! Monstruos! Un individ a agresat-o sexual pe fetița de șase ani a concubinei sale

Un individ a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava după ce a agresat sexual o fetiță de șase ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, procurorul Roxana Andreea Georgescul, la data de 28 decembrie 2016, în jurul orei 15.00, în timp ce se afla în imobilul concubinei Morariu Elena, din localitatea Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, individul Constantin Maruneac, profitând de vârsta fetiței concubinei sale, de șase ani, a agresat-o sexual, prin atingerea zonelor intime, provocându-i victimei suferinţe fizice şi psihice, de natură a-i periclita dezvoltarea neuropsihică.

Astfel, după evaluarea psihologică a copilei a rezultat traumatizarea acesteia în urma incidentului petrecut, aceasta având stări psihologice negative, de anxietate şi de agitaţie când i s-a cerut relatarea evenimentelor.

„Având în vedere natura şi gravitatea faptei săvârşite de inculpat, prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 13 ianuarie 2017 s-a dispus reţinerea suspectului Maruneac Constantin pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 13 ianuarie 2017, ora 20.56 până la data de 14.01.2017, ora 20.56 iar, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nr. 2/AUP din data de 14 ianuarie 2017 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Maruneac Constantin pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14 ianuarie 2017 până la data de 12 februarie 2017, inclusiv, inculpatul fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv”, susține procurorul.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Monstruos! Un individ a agresat-o sexual pe fetița de șase ani a concubinei sale | Moldova24
  2. Individul care a agresat-o sexual pe fetița de șase ani a concubinei sale vrea în libertate | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*