Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Polițiștii de frontieră suceveni au confiscat bunuri de peste 12 milioane de lei

Un bilanț al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației arată că în 2016, polițiștii de frontieră au avut o activitate  complexă, fiind caracterizată prin activităţi de contrabandă, trafic cu autovehicule furate din străinătate, migraţie ilegală, trafic cu arme şi muniţii, braconaj etc.

În anul 2016, în punctele de trecere a frontierei din cadrul inspectoratului s-a înregistrat un trafic de 5.600.000 de persoane din statele membre UE care au tranzitat frontiera şi 1.615.000 de persoane din state non-UE. De asemenea, au tranzitat frontiera peste 2.800.000 mijloace de transport.

În anul 2016, polițiștii de frontieră au întocmit 1.090 dosare penale (Satu Mare – 194, Maramureş – 399, Suceava – 497) sub aspectul săvârşirii a 1.835 infracţiuni de către 1.006 persoane. Au fost aplicate 518 sancţiuni contravenţionale în valoare de 422.000 lei. Valoarea totală a bunurilor confiscate în cursul anului 2016 a fost de peste 28.355.000 lei, adică 6.300.000 euro.

Doar în județul Suceava au fost confiscate bunuri de  12.542.358 lei, Satu Mare – 2.336.967 lei; Maramureş – 13.476.546 lei.

Situaţia bunurilor confiscate sau indisponibilizate de către poliţiştii de frontieră în cadrul misiunilor de supraveghere şi control a frontierei de stat, se prezintă astfel: 2.301.333 pachete ţigări, 4.603 baxuri:
Satu Mare – 138.657 pachete în valoare de 980.444 lei; Maramureş – 1.235.698 pachete în valaore de 11.114.572 lei; Suceava – 926.978 pachete în valaore de 8.266.263 lei.

Au fost confiscate  266 autovehicule, 163 m3 material lemnos, 29 kilograme tutun, 20 kg chihlimbar (valoare de 60.000 euro), 1.304 litri combustibil, 527 kilograme cafea, 39 bucăţi corpuri mobilier și
1332 litri alcool.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*