Peste o sută de suceveni beneficiază de pensii comunitare după ce au lucrat în diferite țări ale Uniunii Europene. Casa Judeţeană de Pensii Suceava a prelucrat 104 dosare comunitare în anul ce a trecut, dintre care 43 de dosare au fost soluţionate prin emiterea deciziei, iar 61 de dosare au fost rezolvate prin emiterea deciziei în situaţia în care aceasta este instituţie de instrumentare. Numărul acestora a crescut pentru că în 2015 erau doar 84 de dosare comunitare.
La Casa Judeţeană Pensii Suceava au fost solicitate, anul trecut, 231 de confirmări a perioadelor de asigurare din România, cât şi 172 de confirmări a perioadelor de asigurare din străinătate.
Persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care au lucrat în statele membre ale Uniunii Europene, pot primi pensie comunitară. Astfel, persoanele care locuiesc in Romania pot depune cererea — impreuna cu actele doveditoare — la casa teritoriala de pensii din raza domiciliului, iar aceasta se va ocupa apoi de stabilirea drepturilor la pensie pentru toate perioadele lucrate in statele din UE si/sau SEE, potrivit Avocat.net.
“Institutia de asigurari sociale din statul de domiciliu va transmite in celelalte state documentele necesare in vederea stabilirii drepturilor de pensie. Comunicarea intre institutii este asigurata prin intermediul formularelor de legatura”, au precizat reprezentanții Casei Naționale de Pensii.
De retinut este ca cererea poate fi depusa doar dupa ce persoana in cauza indeplineste conditiile legale de pensionare, orice solicitare facuta in avans urmand sa fie respinsa de autoritati, conform Gabrielei Pintea, consilier juridic si consultant pe Forumul AvocatNet.ro.
“O persoana care a lucrat in Romania si in alte state europene poate cere pensie statului roman incepand cu data la care indeplineste conditiile necesare, in functie de tipul de pensie solicitata. Depunerea la casa de pensii a unei astfel de cereri chiar si cu o zi inainte de data indeplinirii conditiilor prevazute de lege are drept rezultat respingerea acesteia”, susține CNP.
Avantajul adus de perioadele lucrate in alte state din UE si/sau SEE este ca acestea ajuta la intregirea stagiilor de cotizare necesare la obtinerea pensiei.
Solicitantii pot cere pensie si intr-un alt stat european in care au muncit, adresandu-se in acest sens institutiei competente de acolo. Insa, din moment ce varstele de pensionare difera de la un stat la altul, persoana in cauza trebuie sa se asigure ca indeplineste conditiile impuse de statul in care depune solicitarea.
Ce conditii trebuie indeplinite pentru a obtine pensia
Fiecare stat din UE si SEE stabileste pensia la data la care persoanele indreptatite indeplinesc conditiile legale de pensionare, in functie de perioadele de asigurare realizate.
“Drepturile de pensie se acorda potrivit principiului pro rata temporis, proportional cu perioadele de asigurare realizate in fiecare stat. Fiecare stat va acorda cate o pensie potrivit perioadelor de asigurare realizate potrivit propriei legislatii”, conform CNPP.
Totodata, aceeasi sursa atentioneaza ca, pentru a fi luati in considerare anii lucrati in alte tari, solicitantii trebuie sa fi muncit in fiecare stat cel putin un an calendaristic: “Regulamentele europene de coordonare a sistemelor de securitate sociala se aplica numai in situatia in care in statele membre persoana a realizat o perioada minima de asigurare de un an calendaristic, in fiecare stat. Potrivit Regulamentului european nr. 883/2004, institutia unui stat membru nu este obligata sa acorde prestatii, pentru perioadele realizate in temeiul legislatiei pe care o aplica, daca durata totala a perioadelor mentionate este mai mica de un an si daca, luandu-se in considerare aceste perioade, nu se dobandeste niciun drept la prestatii in temeiul legislatiei respective”.
In cazul solicitantilor care stau in Romania, trebuie avute in vedere prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care stabilesc conditii diferite in functie de tipul de pensie.
Pensia pentru limita de varsta, cea anticipata si cea anticipata partiala
In prezent, Legea pensiilor dispune ca varsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru barbati si de 63 de ani pentru femei, in timp ce stagiul minim si cel complet de cotizare sunt de 15, respectiv 35 de ani.
Totusi, acestea nu sunt valabile pentru toata lumea. Deoarece varsta standard si stagiul sunt stabilite in functie de data nasterii, iar legea prevede o crestere graduala a acestora pana la limitele mentionate mai sus, anumite persoane le vor atinge mai devreme. (De exemplu, femeile nascute in februarie 1955 — daca au lucrat cel putin 15 ani — indeplinesc conditiile de iesire la pensie pentru limita de varsta in februarie 2015, la varsta de 60 de ani. Totodata, stagiul complet de cotizare pentru aceste femei este de doar 30 de ani.)