Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Elevii intră vineri în vacanţa intersemestrială. Când se întorc la şcoală 

Elevii vor intra de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanță, urmând să se întoarcă la ore luni, 13 februarie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Următoarea vacanță, cea de primăvară, este programată între 19 și 30 aprilie. Practic, elevii vor fi liberi din 14 aprilie după finalizarea cursurilor, având în vedere că 17 aprilie, a doua zi de Paști, este nelucrătoare, iar pe 18 aprilie, conform contractului colectiv de muncă, dascălii au liber.

Vacanța de vară va fi între 17 iunie și 10 septembrie.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 26 mai, iar pentru clasa a VIII-a pe 9 iunie.

Programul național ”Școala altfel” are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia unităților de învățământ.

Astfel, în funcție de ciclurile școlarizate, au fost stabilite următoarele intervale: 21 noiembrie — 2 decembrie 2016; 27 februarie — 31 martie 2017 și 15 mai — 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie — 2 decembrie 2016; 27 februarie — 31 martie 2017 și 15 mai — 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).

Sursa: Realitatea.net


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Elevii intră vineri în vacanţa intersemestrială. Când se întorc la şcoală  | Moldova24

Lăsați un comentariu

*