Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Protest, miercuri, la Suceava, din cauza modificărilor aduse legislației penale

Zeci de suceveni au anunțat că vor protesta miercuri, 1 februarie, din cauza modificărilor aduse legislației penale. Protestul ar urma să înceapă de la ora 17.00, în fața Prefecturii Suceava.

Marţi seară, pe Facebook, se făcea mobilizarea pentru miercuri, pentru ca cei care doresc să protesteze faţă de deciziile Guvernului să se strângă în fața Prefecturii.

Aproape 150 de persoane au anunțat că vor participa la protest.

Avem în fața noastră două opțiuni. Opțiunea #1 – Ne găsim o scuză, un pretext și nu participăm la protest. În cele din urmă, un om în plus sau în minus nu va face o diferență. Ne vedem de ale noastre, discutăm cu prietenii că “Da, n-am mai ieșit la protest. Lasă, că se descurcă și fără mine.” Dacă crezi că ești singurul care gândește asta, te înșeli. Drumul spre schimbare este pavat cu îndoieli și fiecare dintre noi a gândit așa odată când a venit vorba de un protest. Așa au gândit și cei 60% care nu au venit la urne în decembrie 2016. Să repetăm oare aceeași greșeală? Există Opțiunea #2. Ieșim la protest, aratăm public că nu suntem dispuși să acceptăm corupția, că vrem un viitor mai bun și să oferim un mesaj celor care se îndoiesc că schimbarea este posibilă. Da, schimbarea este posibilă. Începe cu noi și doar trebuie să avem curajul și speranța să nu ne lăsăm bătuți foarte ușor”, spun organizatorii.


Loading...

loading...

7 Comentarii

  1. Ion says:

    Se stie cat se da de protestatar?daca venim cu animale de companie se da mai mult?

    Răspunde
  2. Anti protest. says:

    Oameni buni, înjurați PSD şi înjurați Guvernul şi Parlamentul, dar doar în PSD sunt corupți, doar PSD-ul a făcut rău? PNL, ALDE, UDMR, USR şi restul nu au corupți? Demiteți Parlamentul şi ce se va rezolva? Vor veni ceilalți şi va fi la fel! Oameni buni treziți-vă, treziți-vă şi trăiți în realitatea celor 27 de ani de după revoluție!
    Uitați-vă la Realitatea TV şi puteți vedea ipocrizia şi prostia uluitoare a unor imbecili!
    Iohanis, “Preşedintele nostru scump” ce a făcut în 2 ani şi un strop?
    Treziți-vă oameni buni!
    Dăcă vreți din nou linişte, corectitudine şi bine în țara asta ar trebui ca toți să plece, toate partidele să dispară!

    Răspunde
  3. Virgil says:

    Ion si anti protest, va rog sa ma iertati, dar mi-e rusine ca sunt din acelasi colt de univers cu voi. Altfel spus va respect parerea si insinuarile marca PSD ai caror membri STIU ca sunteti.
    Suceveni a venit momentul sa aratam ca suntem uniti cu tara, ca iubim dreptatea si ca suntem urmasii lui Stefan cel Mare! Ma opresc aici! Ne intalnim diseara!

    Răspunde
    • Ion says:

      Mai virgil sa inteleg ca tu esti fan george soros?voi cei care iesiti in strada stiti pentru ce iesiti?ati citit cumva ordonantele?stiti ca aceste lucruri au fost cerute de curtea constitutionala?

      Răspunde
  4. Trebui sa iesim cati mai multi.
    Acest guvern trebuie sa plece.

    Răspunde
  5. Stefan says:

    Putea fi si o lege de interzicere a bananelor, dar macar sa ai respect fata de oamenii care ingheata in frig, nu cu nesimtire, seara la 10 sa scoti legi.
    Dar inteleg, scumpii vostri colegi de partid ai creiere pur si simplu sunt pe punctul de a exploda la cate desteptaciune este in capul lor, ca de fapt voi sunteti solutia, luminarea, sfintii acestei lumi si ere, materiale si spirituale, cu un consens si profunzime de neatins.
    De asta vedem noi, prostimea, pe la tv si pe site-uri, ca tari foarte proaste ca SUA, ca Germania, ca Franta etc, organizatii corupte si pline de oameni ai caror nume nu trebuie spuse, ex: Uniunea Europeana, zic foarte clar ca nu este bine pentru lupta anticoruptie. Dar imi dau toata silinta sa inteleg, aceste tari defapt ele sunt pline de coruptie…. si de oameni care nu au treaba cu ratiunea, incontestabil inferioara, a domnului Dragnea, si Dl. Florin Iordache, Ministrul al Justiei, care imi permit sa spun ca este salvatorul si neintelesul acestei tari.
    Foarte grea crucea acestui ministru al justiei, nici marile puteri mondiale nu ii pot intelege ratiunea din spatele operei magnitudinii sale in materie legislativa, un geniu indubitabil al zilelor noastre. Nici macar marile organizatii mondiale nu se pot compara cu luminarea exacerbata a acestor eroi care se lupta pentru binele nostru impotriva tuturor.
    Eu zic sa faceti o masina a timpului si dc nu a unui transport extraplanetar sa va transportati in timp si spatiu departe de noi, restul prostilor, la cata cunoastere aprofundata asupra lucrurilor au aceste personalitati de valoare incat este un chin pentru ei traiul cu restul prostilor, in special prostii din tari care nu stiu ce e aia progres si responsabilitate(SUA, Franta, Germania etc).
    Eu cred ca am inteles, voi cu PSD si cu dl. Liviu Dragnea sunteti victime a prorpiului intelect si nimeni nu va intelege, este un chin ingrozitor care eu nu il inteleg pt ca sunt prost, nespalat, putoare, cum considera dl. Dragnea si alte oameni foarte inalti din PSD, o valoare incontestabila fata de restul plevelor.
    Defapt se va demonstra in istoria omenirii cu timpul ca ei sunt cei care tin intr-adevar la aceasta tara. Nu ne comparam cu dumnealor. De asta zic ca cel mai bine pentru restul prostimii, dar in principal pentru voi, victime al propriilor idei inovatoare care nici tari foarte proaste ca Sua, Franta, Germania nu le inteleg, nici nu au cum, pt ca sunt prea prosti in comparatie cu ei, este sa plecati in timp si spatiu de aici.
    Bafta!

    Răspunde

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Protest, miercuri, la Suceava, din cauza modificărilor aduse legislației penale | Moldova24

Lăsați un comentariu

*