Studenţii care doresc să lucreze în Germania pe timpul vacanţei de vară se pot adresa compartimentului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava.
Ei pot depune dosarele în perioada 5 ianuarie – 9 februarie 2017, pentru a lucra minim 2 luni în Germania.
Majoritatea locurilor de muncă sunt în hoteluri, gastronomie în Bavaria şi Baden Württemberg (Schwarzwald, Bodensee) şi în gastronomia de sistem (exemplu McDonalds). Se poate obţine un loc de muncă ca personal de servire, cameristă, la bucătărie sau ca persoană care se ocupă de curăţenie. Experienţa este un avantaj şi nu un criteriu de selecţie.
Pot aplica studenții cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune sau foarte bune de limbă germană.