Zeci de grefieri de la Judecătoria, Tribunalul și Curtea de Apel Suceava, au intrat, luni, într-un protest spontan solidarizându-se astfel cu ceilalţi colegi din ţară ce au început protestele de săptămâna trecută.
Grefierii sunt nemulţumiţi de salarizarea unitară, de lipsa de personal, condiţiile de muncă şi orele suplimentare ce nu sunt remunerate sau compensate cu libere.
De asemenea, ei acuză şi lipsa dotărilor necesare în multe dintre instanţe şi parchete.
Grefierii au întrerupt activitatea câteva zeci de minute, însă au asigurat urgenţele.
FOTO! Protest în fața Palatului de Justiție. Grefierii și-au întrerupt activitatea