Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fântânele, au intervenit, vineri, cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, din satul Slobozia, comuna Fântânele.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat întreaga casă, construită din lemn.
Incendiul a fost lichidat la ora 21:15.
Au ars locuinţa pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi, obiecte de mobilier, materiale textile, tâmplărie din PVC şi alte bunuri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.