Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Preotul care vrea să bată clopotele bisericii din telecomandă sau direct din telefonul mobil. Credincioşii au donat bani pentru automatizarea clopotelor

Preotul Leonte Şalvari din satul sucevean Ştirbăţ a strâns din donaţii banii necesari pentru a automatiza clopotele bisericii din localitate, deoarece accesul în clopotniţă este unul greoi.

Preotul Leonte Şalvari de la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul sucevean Ştirbăţ a reuşit să strângă bani din donaţii pentru automatizarea clopotelor din parohie. Acesta susţine că accesul în clopotniţă se face destul de greu, pe un culoar foarte îngust şi nişte scări abrupte, potrivit Adevarul.

Odată cu automatizarea nu va fi nevoie ca cineva să se urce în clopotniţă ci clopotele se vor putea trage din altar printr-o simplă apăsare de întrerupător sau chiar de la distanţă prin telecomandă sau telefon mobil. Preotul Leonte Şalvari susţine că este nevoie de circa 7.500 de lei pentru a automatiza clopotele bisericii din Ştirbăţ. Cu sprijinul credincioşilor din localitate, preotul a reuşit să strângă suma necesară pentru automatizarea clopotelor şi speră ca până de Paşti, acest sistem să poată fi implementat la biserica din Ştirbăţ.

Accesul în clopotniţă este destul de dificil şi condiţiile acţionării clopotelor nu sunt cele mai bune nici iarna şi nici vara. Cu această automatizare nu mai este nevoie să se urce în clopotniţă ci se pot trage din altar printr-o simplă apasare de întrerupător sau chiar de la distanţă prin telecomandă sau telefon mobil. Costul este de 6.800 de lei cu acţionare din înterupător şi de 7.650 de lei cu acţionare prin telefon mobil sau telecomandă”, a spus părintele Leonte Şalvari.

Pe site-ul www.quasi-modo.hu, ne este explicat în ce constă automatizarea clopotelor. La instalarea sistemuli electronic de comandă al electromagnetli bazat pe microcontroler, unitatea de comandă învaţă perioada de oscilaţie proprie a clopotului. Unitatea de comandă urmăreşte mişcarea clopotului şi o eventuală încălzire a electromagnetului, protejând astfel întregul sistem. După conectare, la 5 – 10 perioade clopotul începe să sune uniform, după ritmul obişnuit. Magnetul, la pornire trage mai puternic, iar după ce clopotul sună, compensează doar energia pierdută. Acest sistem, menajează atât clopotul, cât şi sistemul de susţinere şi turnul.

Citeste mai mult: adev.ro/okdte8


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*