Încălzirea în Piața Centrală din municipiul Suceava se va face de la rețeaua centralizată a orașului. Anunțul a fost făcut, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Corpul B al pieței, destinat comercializării mărfurilor cu specific agroalimentar de către producătorii particulari şi agenţii economici, va dispune de instalaţii de încălzire şi de ventilare.
„Se va face această încălzire de la rețeaua centralizată a orașului, s-a emis autorizația de construcție, avem prinși indicatorii, 500.000 lei, cinci miliarde de lei vechi, încă de anul trecut, după aprobarea bugetului o vom scoate la licitație, să ne ținem de cuvânt ca, corpul B, acolo unde sunt producătorii autohtoni să poată fi încălzit și pe perioadă de iarnă”, a declarat Lungu.