Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți preoți din județul Suceava s-a stins din viață

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați preoți din județul Suceava s-a stins din viață, în noaptea de marți spre miercuri, la vârsta de 65 de ani. Părintele Mihai Negrea, de la Mănăstirea Podu Coșnei, a fost tată pentru zeci de copii care au fost abandonați de părinți, oferindu-le un cămin, dar și hrană și educație.

Noi incercam sa formam o familie aici dar poti sa-i dai orice, dragostea de mama si de tata nu i-o poti da.”, spunea părintele.

Preotul Mihai Negrea a fost răpus de o boală cumplită.

Până în anul 2006, când a ajuns la Podu Coşnei, Mihai Negrea a fost preot militar în Afganistan, experienţă care l-a făcut să preţuiască mai mult viaţa şi să-şi dorească să-i ajute pe cei din jur. De-a lungul timpului, pe unde a fost, părintele Negrea a reuşit să lase în urma sa ceva. El a construit o biserică în curtea spitalului din oraşul Broşteni, precum şi un lăcaş de cult în incinta Unităţii de vânători de munte din Vatra Dornei, cazarmă unde a slujit ultima dată. Din anul 2006, de când a ajuns la Mănăstirea din Podu Coşnei, preotul Mihai Negrea a construit un cămin pentru copii, cu sală de mese, bibliotecă şi cabinet medical.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți preoți din județul Suceava s-a stins din viață | Moldova24
  2. Un nou apel pentru ajutorarea celor 120 de copii de la Mănăstirea Podu Coșnei: Au nevoie de alimente, materiale de curățenie… | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*