Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele luni

În următoarele trei luni vremea se va încălzi treptat, valorile mediii urmând să ajungă la 12 grade Celsius, la nivelul lunii martie, anunţă meteorologii. Totodată, precipitaţiile se anunţă a fi excedentare pe durata întregului interval, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul februarie – aprilie 2017.

În februarie, temperatura medie lunară va avea valori apropiate de normalul climatologic în regiunile sudice, sud-estice şi local în cele vestice şi, în general, sub normă în restul teritoriului. Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru februarie este de—1 grad Celsius, fiind luate în calcul parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la două grade Celsius în Banat, Oltenia şi Dobrogea, respectiv de până la un grad Celsius, în Muntenia şi Crişana.

Precipitaţiile lunare vor avea, în general, o tendinţă spre excedent în centrul şi local vestul ţării, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice. Media multianuală a precipitaţiilor este stabilită la 31,6 litri/metru pătrat, pentru luna februarie. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş (până la 57 l/mp), Oltenia (până la 55 l/mp), Crişana şi Banat (până la 50 l/mp), scrie Adevarul.

În martie 2017, temperaturile medii lunare vor fi apropiate de normalul perioadei, în cea mai mare parte a teritoriului, dar posibil mai scăzute, local, în nord, centru şi vest. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra, în martie, în zona Moldovei (între—1 grad şi 5 grade) şi Transilvaniei (între 0 şi 5 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Oltenia, respectiv între 3 şi 7 grade Celsius, respectiv în Banat, între 4 şi 7 grade Celsius. Cantităţile totale de precipitaţii se vor putea situa, în cea mai mare parte a ţării, peste media climatologică în restul ţării, stabilită la 38,3 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 60 l/mp), Oltenia (59 l/mp), Transilvania şi Crişana (până la 54 l/mp) şi Banat (53 l/mp).

Potrivit ANM, în aprilie 2017, valorile termice medii ale aerului se vor putea situa, în general, în apropierea mediei climatologice (9,3 grade Celsius). Temperaturile medii vor fi cuprinse între 5 şi 11 grade Celsius, în Moldova. În acelaşi timp, valori pozitive, de până la 12 grade Celsius, se vor consemna în Banat, Oltenia şi Muntenia. Pe de altă parte, cantităţile totale de precipitaţii vor putea fi excedentare, cu precădere în regiunile nordice şi centrale, peste normele perioadei, stabilite prin măsurători de specialitate la 51,3 l/mp. În zona Banatului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 78 l/mp, în Oltenia la 75 l/mp, în Transilvania la 70 l/mp, în Crişana la 69 l/mp şi în Maramureş la 65 l/mp.

Citeste mai mult: adev.ro/oka13c


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele luni | Moldova24

Lăsați un comentariu

*