Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, nu a avut nicio reacție după apariția raportului privind apa infestată de la Dorna Apemin Vatra Dornei, în schimb, însă, se laudă cu felicitări transmise către Guvern.
După ce a băgat sub preș raportul care arăta chiar un atentat la sănătatea populației, prefectul județului, Constantin Harasim, transmite, prin intermediul unui comunicat, felicitări transmise către Guvern.
„Urmare a felicitărilor transmise de prefectul județului Constantin Harasim cu ocazia învestirii în funcția de Prim-Ministru a domnului Sorin Mihai Grindeanu, acesta a ținut să mulțumească și și-a exprimat întreaga recunoștință prin adresa pe care v-o transmitem scanat. -“Această felicitare este adresată întregului personal al Instituției Prefectului – județul Suceava, cât și instituțiilor coordonate de aceasta, motiv pentru care dorim să o facem publică”, se arată în comunicatul de presă al Instituției Prefectului Suceava.
Exclusiv! Tone de apă infestată de la o firmă suceveană, ajunsă în comerț