Partidul Verde filiala judeţeană Suceava consideră că nemunca nu trebuie plătită în România. Potrivit liderului organizației sucevene a PV, Dan Acibotăriță, este necesară o regândire a ajutoarelor sociale acordate românilor.
„Sunt sute de mii de români sănătoși, puternici, care stau toată ziua cu mâna întinsă către statul român, de unde obțin nenumărate beneficii, fără să presteze vreo muncă. Acestă clasă socială, prezentă tot mai des în România, pe care se cheltuie zeci de milioane de euro pe lună din bugetul națiunii române, nu-i compatibilă cu munca și nici nu dorește să facă un efort pentru a presta ceva în folosul comunității sau a familiei. Pentru a stopa acest fenomen este necesar regândirea ajutoarelor sociale. Unde este nevoie de intervenție din partea statului, iar acea familie nu are posibilitatea de a muncii, poți să-i ajuți cu bani și hrană, dar în locurile unde sunt trântori buni de muncă și nu vor să presteze ceva, mizând pe fel și fel de scuze, petrec toată ziua prin crâșme, atunci lasă-i fără sprijin și să vezi cum își regândesc toată activitatea”, susține Acibotăriță.