Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Noul ministru al Apelor și Pădurilor solicită o inventariere a terenurilor degradate din județul Suceava

adriana petcuNoul ministru al Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, a cerut Instituției Prefectului o situație privind inventarierea terenurilor degradate, apte pentru împădurire din localități din județ. Potrivit unei adrese trimise Prefecturii, ministrul Adriana Petcu solicită actualizarea comisiilor de la nivelul localităţilor pentru identificarea, delimitarea şi constituirea perimetrelor de ameliorare.

Potrivit prefectului Constantin Harasim, urmează să fie emis un ordin prin care vor fi stabilite comisiile care să se deplaseze în localități pentru inventarierea terenurilor la propunerea. Din comisie vor face și reprezentanți ai Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

like-facebookPotrivit Legii 100/2010 ,,comisia se constituie prin ordin al prefectului si este formata din: primarul comunei, al Orașului sau al municipiului, după caz, în calitate de președinte al comisiei; reprezentantul direcției pentru agricultura și dezvoltare rurala; reprezentantul oficiului de cadastru și publicitate imobiliara; reprezentantul oficiului județean de studii pedologice și agrochimice; reprezentantul inspectoratului teritorial de regim silvic și de vânătoare; reprezentantul agenției județene pentru protecția mediului; reprezentantul direcției silvice sau al structurii silvice de rang superior si al ocolului silvic de stat sau privat, după caz, in calitate de secretar; reprezentantul sectorului de îmbunătățiri funciare la nivel local; specialiști din unitățile și subunitățile de cercetare și proiectare în domeniile de îmbunătațiri funciare pentru agricultura, silvicultura, împăduriri de Terenuri degradate, cercetari agrochimice si pedologice; specialiști din Ministerul Mediului si Padurilor, in cazul zonelor cu un interes special pentru ameliorarea conditiilor de mediu sau pentru protejarea acestora prin acțiuni de impadurire.

Terenurile degradate, apte pentru împădurire, constituite în perimetre de ameliorare, sunt incluse în fondul forestier național în termen de 30 de zile de la data transmiterii acestora în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor — Romsilva, pentru terenurile proprietate publică a statului, și la constituirea perimetrelor de ameliorare, pentru celelalte terenuri.

Acele terenuri degradate din proprietatea publicaă a statului, constituite în perimetre de ameliorare, se transmit prin hotărare a Guvernului în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor — Romsilva, în vederea ameliorării prin împădurire, si se includ în fondul forestier național. Transmiterea se poate face dacă suprafața terenului este de minimum 0,25 ha, în cazul terenurilor izolate, și indiferent de suprafață, în cazul terenurilor limitrofe fondului forestier proprietate publica a statului.În cazul donării terenurilor degradate proprietate privată către stat, în vederea executării lucrărilor de ameliorare prin împădurire, aceste terenuri sunt preluate în administrare de Regia Națională a Pădurilor — Romsilva și se includ în fondul forestier proprietate publică a statului, iar onorariul notarial privind actele de donație se suportă în totalitate de Regia Națională a Pădurilor — Romsilva.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*