Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Condamnări pentru Dan „Americanu” și gașca sa. Vezi decizia magistraților!

Daniel Americanu și iubita sa, Estera Ciorcârlan

Daniel Americanu și iubita sa, Estera Ciorcârlan

Magistrații au decis pedepsele pentru gruparea infracțională coordonată de Daniel Lungu, alias Dan Americanu, formată din mai mulţi bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani.

Curtea de Apel Suceava a admis, miercuri, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi de Lungu Daniel, Hariga Avram, Cherariu Gheorghe şi Ciocârlan Estera împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Suceava și a desființat în parte sentinţa penală apelată.

Instanța de judecată în rejudecare a înlăturat din sentinţa penală apelată și dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul Lungu Daniel, Cherariu Gheorghe și Hariga Avram privind infracțiunile de furt calificat Curtea de Apel a dispus achitarea inculpatei Ciocîrlan Estera sub aspectul săvârşirii infracţiunii favorizare a infractorului. Aceeași instanță a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Hostiuc Gheorghe şi în consecinţă i-a obligat pe Lungu Daniel şi Hariga Avram la plata către partea civilă a sumei de 13.333,34 lei reprezentând daune materiale (în loc de 25.000 lei reprezentând prejudiciu cauzat).

Curtea de Apel a dipus încetarea procesului penal privind pe inculpatul Cherariu Gheorghe sub aspectul săvârşirii a trei infracţiunii de furt calificat, ca urmare a încheierii unui acord de mediere și l-a obligat la la plata către stat a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale.

Dan Americanu -trei ani și 11 luni de închisoare

Instanța de judecată a decontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Lungu Daniel şi a repus în individualitatea pedepselor componente. Americanu a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturilor pe o durată de 2 ani și la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, persoane vătămate fiind Andrei Costică şi Oniciuc Valerică, și aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor pe o durată de 2 ani.

Astfel, Curtea de Apel l-a condamnat pe Lungu Daniel la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor pe o durată de 1 an.

De asemenea, îl condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și nsuspendarea unor drepturi pe o perioadă de un an.

Americanu a primit, astfel, de la magistrații Curții  de Apel pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare, la care se adăugă un spor de o treime din suma celorlalte pedepse, respectiv un spor de 11 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 11 luni închisoare și interzirecerea unor drepturi pe o durată de 2 ani. Instanța deduce, în continuare, din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Lungu Daniel, durata arestării preventive, de la data de 15.04.2016 la zi.

Hariga Avram-2 ani și 6 luni de închisoare

În ceeea ce îl privește pe Hariga, instanța decontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată acestuia şi repune în individualitatea lor pedepsele componente și condamnă pe inculpat la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii complicitate la infracțiunea de furt calificat.

Condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis nu este corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv. Instanța îi aplică acestuia pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din suma celorlalte pedepse respectiv 6 luni închisoare, inculpatul Hariga Avram urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare și aplică inculpatului pedeapsa completară a interzicerii drepturilor pe o durată de 1 an după executarea pedepsei și dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani,

Ciocârlan Estera-1 an cu suspendare

Un an de închisoare pentru Ciocîrlan Estera, iubita lui Daniel Lungu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii favorizare a infractorului și amână aplicarea executării pedepsei de 1 an închisoare, stabilite în sarcina inculpatei pe durata termenului de supraveghere, respectiv de 2 ani de la data pronunţării prezentei decizii. Curtea de Apel dispune să fie restituite inculpatei Ciocârlan Estera suma de 1.800 lei, indisponibilizată la data de 9.09.2015 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului Lungu Daniel.

Cum acționau

Daniel Lungu a constituit un grup infracţional din care mai făceau parte doi tineri de 20 şi 35 de ani din comuna Pătrăuţi, precum şi un taximetrist de 23 de ani din comuna Pătrăuţi.
like-facebookDe asemenea, ocazional la grupare au aderat prin diverse acte infracţionale şi alţi doi tineri de 21 şi 28 de ani din comuna Pătrăuţi.

Indivizii făceau parte dintr-o adevărată rețea infracțională. Taximetristul, în vârstă de 23 de ani, Ioan Iosif, din comuna Pătrăuți, avea sarcina de a identifica victimele şi a oferi detalii cu privire la acestea, precum şi de a valorifica diversele bunuri produse din infracţiuni.

Ceilalţi doi bărbaţi, respectiv Gheorghe Cheraru și Avram Hariga, aveau ca sarcină principală punerea în executare a rezoluţiei infracţionale, fiind specializaţi atât în fapte de furt cât şi în tâlhării, în cazul în care agresarea victimelor era necesară. De asemenea, la grupare au aderat prin diverse acte infracţionale şi alţi doi tineri, respectiv Ionuţ Hariga, de 21 de ani şi Ovidiu Solomon, de 28 de ani, tot din comuna Pătrăuţi.
Activitatea infracţională a grupului a început în luna mai 201, la o lună după ce liderul grupării, Dan Americanul, a fost expulzat de către autoritățile de aplicare a legii din SUA, la începutul lunii aprilie 2015.

Astfel, în noaptea de 29 spre 30 mai 2015, în jurul orelor 01:00, în timp ce dormea în locuința sa din comuna Pătrăuți, un bătrân a fost trezit de zgomotele făcute de către un bărbat necunoscut. Partea vătămată l-a întrebat pe bărbat ce caută în locuința sa și cum a pătruns în imobil, însă autorul nu a zis nimic și l-a imobilizat pe bătrân, punându-i și mâna la gură. A întrebat-o unde ține banii, iar apoi în casă au mai intrat doi bărbați care pe rând i-au aplicat lovituri cu palmele în zona capului.
La plecarea autorilor din locuință, aceștia au amenințat victima cu moartea, spunându-i să nu anunțe organele de poliție. Ulterior aceasta a constatat că din locuință i-au fost sustrase sumele de 10.000 lei și 1600 dolari SUA.

Ulterior, în noaptea de 09 spre 10 august 2015, cei trei tineri au pătruns prin forțarea ușii de acces în locuința un alt bărbat din comuna Pătrăuți, județul Suceava, de unde au sustras suma de 10.000 lei, bijuterii din aur și alte bunuri.
Autorii au spart locuința susmenționată în timp ce persoana vătămată era plecată în concediu de odihnă cu familia sa, beneficiind de informaţiile furnizate ce celălalt membru al grupării, taximetristul de 23 de ani.

Având în vedere modul de operare şi datele din anchetă, poliţiştii au conexat cauzele , existând suspiciuni privind implicarea grupării şi în comiterea altor infracţiuni.

„Pentru identificarea persoanelor bănuite şi asigurarea materialului probator, în dimineaţa zilei de 09 septembrie 2015, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, poliţiştii Postului de Poliţie Pătrăuţi şi luptătorii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au efectuat 6 percheziţii domiciliare pe raza comunei Pătrăuţi dar şi în municipiul Suceava. Au fost identificate toate cele 4 persoane bănuite, fiind conduse la sediul IPJ Suceava pentru audieri. De asemenea, au mai fost audiaţi şi martori şi alte persoane care au putut oferi detalii cu privire la activitatea infracţională a grupării. În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie în cauză”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu.

FOTO! Grupare infracțională specializată în furturi și tâlhării, destructurată de polițiștii suceveni


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*