Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Intrare gratuită la expoziția „Aurul și argintul antic al României”. Vezi când!

expozitie-13Muzeul Bucovinei oferă intrare gratuită la expoziția Aurul și argintul României deschisă la Muzeul de Istorie Suceava, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2017.

În cadrul acesteia au fost expuse peste 0 mie de obiecte din aur și argint descoperite pe teritoriul țării, în premieră fiind expuse piese de la Pietroasa și Apahida.

like-facebook
Cele peste 1000 de piese expuse oferă o imagine complexă asupra evoluţiei meşteşugului prelucrării metalelor preţioase din Eneolitic, de la primele încercări de a lucra cu un material nou, aurul, şi a obţine obiecte simple, până la elaboratele bijuterii elenistice sau romane, care prin rafinamentul execuţiei îi pot entuziasma şi astăzi pe cei care le privesc. Vor ajunge pentru prima dată la Suceava piese din tezaurele de la Rădeni, Perşinari, Agighiol, Pietroasa, Apahida şi Cluj-Someşeni. Subliniem că cea mai mare parte a obiectelor prezente în expoziţie au fost descoperite de către arheologi, în timpul cercetărilor arheologice efectuate de peste 100 de ani în situri de pe întregul teritoriul României.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*