Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Delgaz Grid: Localitatea Chiril, nealimentată cu curent electric

fara-curentViscolul puternic, căderile de zăpadă şi temperaturile extrem de reduse au cauzat mai multe avarii în zona Moldovei, în special la liniile electrice aeriene de medie tensiune ce deservesc localităţi din mediul rural.
Au fost afectate în special elemente de izolaţie şi conductoare electrice, precum şi elemente de suport şi susţinere ale acestora.

like-facebook„Echipele Delgaz Grid au intervenit în permanenţă în această periodă, şi, în ciuda condiţiilor neprielnice, au remediat în bună măsură avariile apărute. Menţionăm că în această dimineaţă erau nealimentate 29 de localităţi, numărul acestora scăzând simţitor până la această oră. Precizăm că sunt porţiuni de reţea aflate la mare distanţă de căile de acces practicabile în condiţiile date, deplasarea echipamentelor, materialelor şi sculelor necesare pentru efectuarea reparaţiilor se face manual, ceea ce mareşte durata de intervenţie faţă de condiţiile normale. În pofida acestor condiţii dificile, intervenţiile vor continua până la remedierea tuturor avariilor şi reluarea alimentării la toţi consumatorii”, susțin reprezentanții Delgaz Grid prin intermediul unui comunicat.

La aceasta oră sunt nealimentate (total sau parţial) şapte localităţi din zona Moldovei:

Jud. Botoşani: Ibăneşti;
Jud. Iaşi: Movileni, Chişcăreni;
Jud. Neamţ: Vulpăneşti, Moldoveni;
Jud. Suceava: Chiril;
Jud. Vaslui: Găneşti.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*