Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Tânăr cu permisul suspendat, prins la volanul unei mașini. Cum a încercat să-i păcălească pe polițiști

politieUn tânăr, care s-a urcat la volanul unei mașini deși avea permisul suspendat, a încercat să-i păcălească pe polițiști.

Vineri, la ora 02.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, care se deplasa pe drumul comunal din comuna Marginea și s-a procedat la urmărirea acestuia, care, după ce a parcurs circa 1 km pe drumul comunal neclasificat, a oprit pe partea dreaptă a drumului, în apropierea unui imobil nelocuit.
like-facebook
I s-a solicitat conducătorului auto documentele personale și pe cele ale autoturismului, ocazie cu care acesta a declarat verbal că nu are asupra sa niciun document, declinându-şi identitatea ca fiind un tânăr de 26 de ani, din comuna Marginea.

S-a procedat la verificarea datelor în baza de date a Poliției Române, iar conducătorul auto a fost condus la sediul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea, ocazie cu care s-a constatat că este de fapt un tânăr de 23 de ani, din comuna Marginea, posesor al permisului de conducere categoria B, care figurează în baza de date ca fiind suspendat din 22 noiembrie.

Conducătorul auto a declarat că inițial a declarat datele de stare civilă ale fratelui său întrucât are permisul de conducere suspendat.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducerea unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere suspendat” și „fals privind identitatea”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*