Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din această perioadă, caracterizate de intensificări ale vântului, ninsori, viscol și temperaturi foarte scăzute, la sediul Instituției Prefectului – județul Suceava a avut loc, vineri, 6 ianuarie 2017, ședința operativă cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, și anume Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
În cadrul întâlnirii s-a stabilit ca în perioada imediat următoare, la nivelul municipiului Suceava să se constituie patrule mixte, formate din reprezentanți ai ISU, IPJ, IJJ și ai Serviciului de voluntariat pentru situații de urgență, care să intervină pentru identificarea și monitorizarea tuturor categoriilor de persoane vulnerabile, printre acestea numărându-se persoanele vârstnice, cele fără adăpost, gravidele și persoanele dializate, în vederea evitării unor situații deosebite.
Totodată, la nivel județean, s-a transmis o circulară tuturor unităților administrativ- teritoriale în vederea luării măsurilor ce se impun în astfel de situații.