Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fântânele, au intervenit, miercuri, cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în satul Stamate, comuna Fântânele.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la coceni de porumb şi la o şură, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la anexele gospodăreşti.
Incendiul a fost lichidat la ora 16:25. Au ars aproximativ 800 de snopi de coceni şi circa 6 metri pătraţi din peretele din lemn al şurii. S-au degradat aproximativ 20 de metri pătraţi de învelitoare din azbociment, de pe acoperişul construcţiei.
Pompierii au salvat casa de locuit şi anexele din gospodărie, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jocul copiilor cu focul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.